| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poemede Virgil TodeasăTunelul timpului, orbul sacul purtat de umerii mei duce o gaură neagră cineva vântură sacul şi-l leagă cu sfoară ca să nu-i scape şoarecii, truditori ai găurilor negre spaţiul dispare prin fundul sacului, se pliază ca o absorbţie cu vacuum - negru de spaimă şi orbul te aşteaptă în partea cealaltă, cu chitara în braţe, după retină Lumile paralele, ariciul legat la ochi cu mici basmale spălăcite de soare în carapacea-i ca o falangă gata de luptă, ariciul vomită monştrii pe care-i creşte de mici în frică de oameni şi de roşii furnici ca nimeni altul,ariciul are călcâiul lui Ahile în burtă, eu cine mai ştie, că lumea din zilele noastre tarei absurdă ! * prin tunelul de aer ca un nebun, trenul * sunt plin de mine - o amforă subţire şi-un fir de aur fin, discret, de lume mă mai ţine Veni, vidi non vici eu vin din lumea mea puţin bizară în care am alunecat, banal, pe o coajă de banană, şi lumea asta văd că-i tot la fel, murdară nu stau mult, eu plec să caut cuiele la scară să îmi repet urcarea, ca într-un film în care pasărea cu suflet orb se tot transformă-n cioară, mă rog, poetic e în corb, că şi acela zboară Zăbrele printre uluci se mai vede praful drumului, Doamne! Paralele umblătoare, demonstraţie la tablă se trage o linie perpendiculară care se aşază pe pământ copiii, ochii lor şi tot ce-i împrejur rămân uimiţi când se mai trage o linie paralelă care nu se mai poate aşeza pe pământul ocupat aceasta îşi caută pământul ei aflat pe altă lume descopăr că apa însăşi este linia perfectă care se mulează pe jur-împrejurul meu şi mă cuprinde când sunt abur când sunt eu la tablă se mai trage o linie teribil de frumoasă ca o apă, ce curge pe trotuarul din faţa mea văd cum liniile se ondulează sunt paralele umblătoare, trupul ei, trupul ei de vis m-adoarme Trup şi spirit - cine ştie bun şi trupul acesta, mai dă şi el câte-o satisfacţie el, trupul, este îngrijitorul, arivistul spiritul nu prea are viitor pentru că el nu suferă de foame la masa de seară mai primeşte câte-un vis reîncălzit el, spiritul, nu ştie ce va fi sau cine este în schimb trupul îşi cunoaşte destinul implacabil deci, trupul din tenebrele lui ştie iar spiritul cine mai ştie Cu faţa la zid pun mâinile pe zid torsionat ca un burghiu, sunt chiar leul-paraleu în persoană - şi palmele mele trec prin albul zidului de unde nici un zgomot nu vine, trupul meu arde, zidul de mine se ţine Şoareci şi litere dacă mă uit bine, literele acestea se mişcă ca nişte şoareci de casă care duc pe spinările lor semnele negre flămânzi, şoarecii caută firimiturile rămase de-aseară pe masă într-un colţ la gât cu mărgele îl văd pe unul cum se zbate a moarte şi-i dau pace pentru că acela-i cititorul în stele |